top of page
Search

Doar o altă carte...

  • Writer: Un om ca și tine.
    Un om ca și tine.
  • May 10, 2020
  • 2 min read

"Oare" și "dacă" sunt două cuvinte simple și banale, însă dacă sunt scrise împreună "oare dacă" capătă un total alt sens.


Se spune că oamenii regretă mereu ceea ce nu au făcut când au avut ocazia și nu ceea ce au făcut și a avut un rezultat mai puțin plăcut. Ideea este să incerci mereu, nu?


Să vrei să îți oferi tu ție șansele acelea interminabile de a descoperi experiențe, oameni, sentimente, gânduri. De fapt, doar să te descoperi pe tine mai mult în cele din urmă.

La finalul oricărei experiențe, cele mai bune lecții sunt cele despre propria ta persoană. Ce am învățat din asta? Cum sunt acum? Ce nu aș vrea să se repete? Și tot așa...


Uităm să mai schimbăm perspectiva și să conștientizăm că uneori prin simpla noastră prezență în viața unui om, suntem deja o lecție. Noi, ca oameni, suntem o multitudine de lecții de viață. Suntem o carte care de multe ori este doar răsfoită și uitată pe un raft mult prea prăfuit. Și mereu judecați după copertă, nu?


Dar știi care e frumusețea cărților? Că ajungi cu o anumită carte în mână în cele mai neașteptate momente și atât de bine îți face fiecare rând, încât nu îi mai poți da drumul. Așa că e în regulă să fim judecați după coperta aceea. Este chiar minunat, sincer. Așa avem un filtru natural pentru cei care ajung în viața noastră. În cele din urmă, te va citi cel/cea care poate să simtă fiecare rând împreună cu tine. Și nu îți va da drumul până nu te va înțelege în totalitate. Iar dacă îți va totuși drumul după aceea, atunci înseamnă că scopul tău în viața acelui om a fost îndeplinit și trebuie doar să mergi mai departe. O nouă experiență. O nouă carte. O mulțime de rânduri necunoscute, gata de a se lăsa descoperite.


Suntem doar niște cărți. Avem un număr limitat de pagini. Avem un început, un punct culminant, un sfârșit. Mult prea multe capitole deschise și închise. Un bagaj de amintiri și prea multe rânduri necitite de nimeni. Pagini fericite, triste, pline de suspans, dezamăgitoare, motivaționale, inspiraționale. Dar ideea este să nu te agăți de cele care sunt deja scrise. Nu mai poți schimba nimic acolo. Ideea este și a fost mereu să rămâi pe pagina pe care te afli fix acum. Să te oprești din a răsfoi mai departe, pentru că sunt doar pagini albe sau cu prea multe întrebări la care nu ai un răspuns și cu siguranță nici nu îl vei avea prea curând. Așa că oprește-te din a mai încerca să îți planifici fiecare pagină. Lasă imaginația să curgă. Lasă să te plimbe și să te îndrume pas cu pas.


Doar încearcă să fii o carte pe care tu ai vrea să o citești cândva.


Cu drag,

un om ca și tine.

 
 
 

Recent Posts

See All
Humanity calling

Hi, Still me. A human just like you. I’ve been wanting to write an article about this pandemic that we’re all going through for some time...

 
 
 
Broken things have such a sad beauty

Sometimes you just need to stay back and see the big picture. See how each thing, experience or person brought so much value to your life...

 
 
 
Un moment.

Uneori nu un moment contează, ci cum te simți după ce acel moment a trecut. Viața în sine e o multitudine de momente. Bune. Rele....

 
 
 

Comments


bottom of page